Ultimul verset

S-au intors pe dos luminile felinarelor, strazile si-au sters numerele si numele
Iar drumul facut zi de zi, atat de banal, in ultima zi nu mai e acelasi,
E doar un pic mai lung.

S-au schimbat si teoremele intre timp si practica se cheama acum “teorie”.
Se discuta in fiecare minut cum ca Dumnezeu a devenit mut,
“E mort” zic unii, “sa-l ingropam cum se cuvine”.

In oras, in fata acestei imagini - pietonii se opresc si se mira,
S-ar inchina cu totii dar n-au habar pentru moment daca-i o catedrala
Sau poate cine stie, inca o latrina.

Va veni si a patra zi cand intr-o dupa-masa vom conjuga laolalta verbe la gerunziu
Cioplind cuvinte in cruci si pietre mortuare, cu zambetul pe buze sperand ca
De acum tarziul nu mai este “prea tarziu”.

soundtrack: Long distance calling - the nearing grave (with Jonas Renkse of Katatonia)

Idila de Ferentari

De cand te-am cunoscut – sa fie doar vreo luna
Am inventat a opta zi in saptamana.
Ti-am scris catren, ti-am scris si poezie
Te-am scos si in oras, te-am dus la bacanie…

Cand ma-ntorceam de la servici – seara de seara
Mi-erai simpatica si-ti cumparam si paine de secara.
Te-am dus la coafor si te-am facut cucoana.
Din colt de la non-stop - ti-am luat ciorapi de dama,
Si cand venea amurgul, la brat, ieseam la promenada.

In fiecare sambata te-am scos la discoteca,
Purtai o fusta scurta – se ridica pe-o buca
Si te serveam cu pepsi, si te serveam cu vodca.
Ca imi placea de tine, chiar de erai natanga.

Te-am luat la mine acasa, sa te prezint lu’ mama.
Erai asa machiata – s-a speriat sarmana…
Si-acum de la un timp, te vaz ca iesi cu altu’,
Gagiu cu Olcit rosu, nu-ti mai placea trabantu’...

Daca.

Daca mi-e dor de tine? Daca imi mai amintesc mirosul pielii tale? Daca ma simteam minunat cand pumnul tau mic statea ghemuit in pumnul meu nu la fel de mic? Daca ma treceau fiori cand iti priveam zambetul naiv de pe fata in timp ce dormeai? Daca era bine sa-mi trec mana prin parul tau negru si lucios, chiar mai negru si mai lucios decat al meu? Daca imi placea sa ma plimb cu tine pe strada, prin parcuri, avandu-mi bratul petrecut peste mijlocul tau subtire? Daca era amuzant cand dansam amandoi si fara sa vrem ne sincronizam ca niste saltimbanci in miscari alambicate? Daca iti mai simt obrajii uzi de lacrimi cand imi povesteai de necazurile tale? Daca te strambai la mine din troleu in timp ce eu faceam acelasi lucru de afara, in fiecare statie din saua bicicletei? Daca mi-era bine cu tine? Daca mi-era rau cu tine? Daca mai ard plamanii mei din cauza tigarilor fumate gandindu-ma la tine? Daca mai mor incet, unul cate unul, toate gandurile mele anesteziate in saruturile tale? Daca mai sunt sperantele? Daca ti-au pierit temerile? Daca esti libera acum? Daca mai asculti melodia aia de la “In Flames”? Daca mai sughiti rusinata dupa fiecare pahar de bere sau pepsi? Daca mai regreti ca n-ai fost cu mine la mare? Daca ti-e bine acum ca suntem singuri, fiecare pe drumul lui? Daca iti mai amintesti cum a fost atunci de 1 iunie? Daca m-ai uitat? Daca te-am uitat? Daca…?

Rezumat

Imi doresc sa stiu cum se inchide la tine usa,

De la exterior spre interior sau

Viceversa(?)

Sau poate vrei s-o deschizi,

Si pe asta mi-as dori sa o stiu.

Iar dupa ce ne-am rezolva toate dilemele

As putea sa te tin de mana sau de brat

La fel ca in perioadele bune, de dinainte sa fiu

Amputat.

De-ar fi sa se intample toate asa cum mi-as dori,

In cele din urma as sfarsi scriind o singura poezie

Si-as muri doar de trei ori in fiecare zi.

Anorexie

In primele zile de boala ti-ai spart pleoapa
Si de atunci ochiul tau mare iti curge,
Si nu-i nici lacrima si nu-i nici sange.
Ai incercat sa-mi explici ca-n incaperea ta
Inca-ti mai tii cadavrul spre imbalsamare,
Vis-à-vis de bradul de Craciun ce zace-n uitare
Chiar daca intre timp ne bem ceaiurile pe la terase,
Zambind bucurosi la soarele lui Iunie.

Inca-ti mai simt in nari mirosul ala al tau de doctorie,
Si surasul hatru atarnat de urechi ce-l afisai cu drag si cu mandrie
Zi de zi
Cand ne-ntalneam in fata la Matache, la macelarie.

Arms and sleepers - The Architeckt

Banalitati (partea a doua)

- Nu merg.

- De ce?

- N-am chef.

- Esti capricioasa, stii?

- Si ce daca..?

- Cum adica “si ce daca”?

- Asa simplu. Ce treaba ai tu?

- Pai..

- Fara “pai”, am zis ca nu merg si n-o sa ma razgandesc.

- Nici daca…

- Nici!

- Esti culmea!!

- Daca sunt, lasa sunt! Si nu te mai scarpina in nas!!

- Fac ce vreau..

- Libertinule..!

- Mda.. Pai si ce facem atunci? Le zic ca nu mai mergem?

- Nu mai.

- Uhum. Pe ce motiv?

- Simplu, le zici ca n-am chef. Du-te singur daca vrei.

- Nu ma duc.

- Bineee, atunci stai aici si scarpina-te-n nas.

- Asta am sa fac. Oricum, fii fara grija ca te prind la inghesuiala la un moment dat..

- Si ce-ai sa faci?

- O sa fac la fel.

- N-ai decat.

- Bineeee… Las’ ca vezi tu!

- Vad eu..? Bineeee..

mesaj catre realitate

Pot sa vorbesc ore intregi despre gesturi banale. De exemplu, pot sa descriu cu lux de amanunte obiceiul unora de a se scarpina in cap. Unghiul aratatorului, miscarea mainii, e un ritm intreg, se pleaca de la incheietura, apoi fusele degetelor se unduiesc in doua miscari scurte, parul care freamata, se deformeaza usor si cele cateva fire care aleg sa iasa din stransoarea celorlalte cautand ca niste antene un semnal gsm invizibil. Pot sa vorbesc ore intregi despre felul in care pasesc oamenii intr-o zi ploioasa, la un colt de strada, vis-à-vis de o baltoaca. Unii mai grabiti merg drept, cu pasul lung, mi se pare amuzant cum li se incovoaie umbrela sub greutatea vantului, broboanele de apa murdara sar direct pe incaltaminte, pateaza, ajung pana sus, pe cracul pantalonului. Altii mai atenti calca stresati pe ridicaturile din trotuar, cauta rute alternative, parca ar merge pe cioburi. Pot sa vorbesc ore intregi despre cum, intr-o zi cu soare un batranel se lafaie pe o banca, undeva intr-un parc tinand intre picioare o sacosa veche, de un albastru decolorat, cu manecile camasii suflecate si blestemand din cand in cand caldura de afara. Pic de umbra nu e in parcul asta… Cred ca am gresit, in noaptea asta nu pot decat sa vorbesc despre nimic. Simplu ca “buna ziua”.

Oktober - Leech

Sfatul (sau la persoana a treia)

Sub deviza “just one of those days, indeed, one of those nights”:

Apasa greu pe piept tacerea asta crunta.

Iti crescusera aripile invers si mergand in zbor distors,

Ai picat iar, si printre radacini, pe sub pamant

Ti-ai dat seama ca tu esti doar tu,

Acelasi Icar, si tot de Plumb.

Trec zile, si nopti, le numeri una cate una,

Tot injurand, spurcand, sperand

Ca zarul sa-ti arate inca o minciuna,

Caci adevar nicicand n-ai sa gasesti

Cand tu-l arunci mereu cu mana stanga.

Nici nu mai stii ce faci, nici nu mai stii ce vrei

Nedumerit, ca timpul trece peste tine

In chipuri polimorfe - iti cauti dumnezei.

Finalul - neadjudecat. Inca mai speri.

Nascut, esti robul propriei idei...

De ce te amagesti si te ascunzi,

De ce tot spui ca maine va fi ieri?

Pentru ca m-a induiosat melodia asta isi merita locul aici.

despre cum ai facut sa-mi ridici din nou spranceana

Am preschimbat perna-n chip de matase.

In somn din omida ti-am desenat fluture

Cand e noapte si cand spui “TU”

Imi transezi tacerea in trei parti mari, distincte.

Prima – e cea mai zgomotoasa – rezoneaza-n timpane.

E muzica pe care-o canta tampla mea

Cand sta lipita de-a ta.

(conteaza, sau nu mai conteaza daca e acordata sau nu,

Mai important e ca inca vibreaza).

A doua - e cea mai timida - se-mprastie-n ceata

Noaptea, pe la doisprezece si jumatate,

ora in care cersetorii isi numara maruntisul

Si soarele devine amintirea zilei de maine.

(ramane sa mai discutam un pic metafora asta...)

A treia e tacerea in sine, dezbracata de prejudecati,

Ca o pisica, iti sta tolanita in palma.

As vrea sa-ti port degetul mic

Dupa lobul urechii,

Ca pe-o tigara (strengar fiind).

Ti-am mai spus sa nu-ti fie teama de mine

Cand apari seara dupa colturi

Cu unghiile nefacute...