mesaj catre realitate

Pot sa vorbesc ore intregi despre gesturi banale. De exemplu, pot sa descriu cu lux de amanunte obiceiul unora de a se scarpina in cap. Unghiul aratatorului, miscarea mainii, e un ritm intreg, se pleaca de la incheietura, apoi fusele degetelor se unduiesc in doua miscari scurte, parul care freamata, se deformeaza usor si cele cateva fire care aleg sa iasa din stransoarea celorlalte cautand ca niste antene un semnal gsm invizibil. Pot sa vorbesc ore intregi despre felul in care pasesc oamenii intr-o zi ploioasa, la un colt de strada, vis-à-vis de o baltoaca. Unii mai grabiti merg drept, cu pasul lung, mi se pare amuzant cum li se incovoaie umbrela sub greutatea vantului, broboanele de apa murdara sar direct pe incaltaminte, pateaza, ajung pana sus, pe cracul pantalonului. Altii mai atenti calca stresati pe ridicaturile din trotuar, cauta rute alternative, parca ar merge pe cioburi. Pot sa vorbesc ore intregi despre cum, intr-o zi cu soare un batranel se lafaie pe o banca, undeva intr-un parc tinand intre picioare o sacosa veche, de un albastru decolorat, cu manecile camasii suflecate si blestemand din cand in cand caldura de afara. Pic de umbra nu e in parcul asta… Cred ca am gresit, in noaptea asta nu pot decat sa vorbesc despre nimic. Simplu ca “buna ziua”.