mesaj fara titlu

Azi am rupt fotografia
Mainii mele
Cautand-o pe-a ta.

De fapt nu am rupt-o eu,
Ai plecat si ai luat-o cu tine.
Nu ti-ai luat insa firele de par de pe covor,
Nici ceasca si nici umbrela nu ti-ai luat-o.
Nu ti-ai luat nici mortii, nimica nu ti-ai luat!
Mi-ai lasat ranitii in grija,
In grija, crezand ca ai sa te intorci si ai sa ii gasesti
Sanatosi,
Mancand paine si ceapa la gura sobei cu Nechita Stanescu

Si totusi..
Inca mai am numarul tau in agenda.
"Abonatul orange nu poate fi..."
"contactat" Zic eu.

Inchide ca te sun eu,
As vrea sa zici tu.

Dar nu mai spui nimic si in continuare
As putea sa completez cu o poezie de eminescu,
Deci o poezie aiurea, un cantec prost.

Acesa este un mesaj fara titlu.
Un mesaj fara adresant.
Tu nu mai esti,
Nici eu nu mai sunt,
De fapt, doar am uitat cum sa
Inchid.

A fost la-nceput cand nu ma puteai...

Mainile noastre, impreuna…

Sunt ca doua aripi in echilibru,

Aripi de imprumut

Pentru zborul cald catre nord.

Mi le cauta demonii, uneori,

Sa le desparta,

Ni le cauta tristi.

Este ca si cum numai folosindu-le

Puteau redeveni din zborul intors.

Dar tu stai fara grija,

Iesi din declin,

Aripile le-am ascuns bine

In buzunarul camasii lipsite de nasturi,

Ca sa poti vedea frigul pana si iarna

Prin zborul spre sud…

Si aripile noastre nu sunt nici scrum,

Nu sunt nici vis.

Sunt vasle cioplite

In sare.

­­­­­

Intre paranteze

Dilema frunzei din copac:

Sa ma usuc, sau sa nu ma usuc?

In lupta cu el insusi, vantul ma doboara.

Ma doboara si picaturile ce vin de Sus

Caldura ma oboseste , si chiar omizile

Imi sunt indiferente si mi-au plecat demult .

Ma ametesc in soaptele suratelor.

“Auzi?”, imi spune una intr-o zi..

“Noi suntem diferite, nu?”

Ce sa-i raspund, nu stiu..

“Nu stiu”, I-am zis atunci.

“Sunt o frunza si frunzele nu stiu de ce se tem.

Si nici ce sa raspunda”

Atunci am inceput si eu sa ma intreb:

De ce ma tem? Sunt atarnata aici,

Intre cer si pamant, si intre mine si cer

Sunt celelate frunze ,

Iar jos daca privesc sunt numai Frunze moarte…

Ce mi-as putea dori mai mult,

Decat sa fiu o frunza,

O frunza normala

O frunza care stie de ce se teme,

O frunza care nu-si pune intrebari...?

As vrea sa fiu o frunza,

Toamna…

Asa sunt eu. Ca o frunza care se vrea toamna!

Nu vreau sa-ti dau nume!

Lumina ti se oglindea in ochi

Iar neonul din capat sclipea din cand in cand,

Facandu-mi holul sa tremure.

La fel iti tremura si tie palma de pe fruntea mea uda,

Atunci cand soaptele imi curgeau pe sub piele,

Si deveneau tacere in umbra leucocitelor

Lipsite de sens si de stapan.

Pana si degetul meu mic imi vibra a mirare

Cand iti imaginam conturul pe cerul fara stele

Ori pe bancuta din curtea scolii

Sau pe usa din dos.

Nu stiam daca sunt, daca mai esti

Nu stiam daca mai cred sau daca “sa gandesc”..

Nu stiam nici macar sa mai numar picaturile de ploaie

Imi uitasem si auzul si nici iarba n-o mai simteam crescand

Si cum lumina ti se oglindea in ochi,

Ma ascundeam in spatele inelarului,

(sa nu te uiti!)

Aruncam o privire in spatele retinei

Si iti citeam pe furis sangele de sub tample

Fara sa-l aflu, doar sa-l simt..