Nici ploaia nu o mai cunosc. Daramite pe mine.. “Traieste!” Traieste, spuneai, traieste!! Credeam ca lumea e verde si imi creste in palme, la fel cum imi cresteau cateodata durerile in carne. Cresteau numai durerile, pumnii mei erau stransi demult si din verdele meu ramasese numai umbra. Cautam raspunsuri si ajungeam sa imi uit intrebarile, raspunsurile imi ramaneau in aer si iar simteam ca imi pierd sensul si credinta. Imi cautam dumnezeii printre crapaturile trotuarului si tot ce gaseam erau numai chistoace vechi si frunze mototolite de ploaie si mai apoi noroi. Imi placea sa cred ca inca mai pot simti caldura soarelui in mijlocul lui decembrie cand ma plimbam aiurea pe malul lacului din Carol.
“Aiurea”. Cat imi place cuvantul asta, “aiurea”. Poti sa uiti tot ce am scris un pic mai sus, totul e aiurea si iti garantez ca o sa interpretezi sau ca o sa incerci sa ma critici sau sa ma aplauzi pentru felul in care mi-am ales cuvintele. Iti spun eu cum, sunt puse aiurea, ganduri scrise la oboseala mentala, scremete jalnice fara rezultat. Atat de gol ma simt. Nici stiloul meu parca nu ma mai cunoaste si de ceva timp si gramatica a inceput sa imi joace feste. Da, ascult Madredeus cand scriu. Mi-ar fi rusine sa imi dau in vileag muzele si motivele, tu erai singura care stia de micul meu secret (ceva imi spune ca acum o sa o stie mai multi) .De ce spun asta acum? Nici macar Madredeus cu a lor Teresa Salgueiro nu ma mai ajuta. As fuma intr-una, m-as imbuiba cu vodka si cuvinte goale, mi-as uita prietenii si i-as privi asa cum ii privesc de obicei, printre cutiile de bere inghesuite pe masa, goale, pline, i-as privi peste fumul care se ridica drept spre tavan dintr-o tigara stinsa neglijent in scrumiera. Sau poate cine stie, as incerca sa ii privesc altfel..
Un comentariu:
...e prima oara cand citesc asta...
Trimiteți un comentariu